„Arta la hotarele istoriei”

La Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului „Iulian Antonescu” Bacău se va deschide vineri, 18 noiembrie 2022, ora 1400, „Arta la hotarele istoriei” – expoziție de artă comparată – Arheologie – Artă”.

Continuare a unui proiect început în anul 2021, atunci în colaborare cu Muzeul de Etnografie, actuala expoziție cuprinde lucrări din patrimoniile Muzeului de Artă și Muzeului de Arheologie-Istorie; totodată, beneficiază și de participarea a zece artiști plastici băcăuani, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Dialogul estetic care se inițiază între exponate îndeamnă la re-descoperirea și re-semnificarea fiecărui obiect din cele 48 de arheologie și 80 de artă plastică. Datate din renumita cultură Cucuteni, piesele arheologice au fost descoperite în cunoscutele așezări cucuteniene de pe teritoriul județului Bacău, cum ar fi: Mărgineni, Poduri-Rusăiești, Aldești-Cârligi și Fulgeriș.

Printre autorii lucrărilor de artă plastică se regăsesc nume cunoscute ale artei românești contemporane: Pavel Codiță, Ion Pacea, Corneliu Vasilescu, Dan Perjovschi, Dumitru Bolboceanu, Ilie Boca, Ion Sfeclă, Simion Zamșa, Gheorghe Zărnescu, Mihai Chiuaru etc.

Expoziția va fi deschisă publicului pentru vizitare până luni, 12 decembrie a.c.

Share:

Author: admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.