
Valentin Ivancea – președintele Consiliului Județean Bacău, a fost ales președinte al organizației social democrate din municipiul Bacău!
Senatorul Cristina Breahnă – Pravăț, care a condus interimar organizația în ultimii doi ani, a fost aleasă prim-vicepreședinte.
380 de membri de partid au participat, sâmbătă, la sala Ateneu, la Conferința Municipală de Alegeri a PSD Bacău.
Organizația a ales 7 vicepreședinți: Lucian Bogdănel (prefectul județului), Gabriel Bunduc (secretar de stat la Ministerul Transporturilor), Alexandru Droiman, Claudiu Popa, Cătălina Merticariu, Mihai Popovici și Sofica Dumitrașcu. Codrin Costan a fost desemnat secretar executiv al municipalei PSD Bacău.
Este o echipă bună, cu oameni pregătiți, care în 2024 vor fi alternativa pentru alegerile locale.
“După doi ani de mandat dezastruos, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu a fost în stare decât să -și angajeze apropiații în Primăria Bacău, fără studii și experiență administrativă și să blocheze bugetul orașului.
Nu ne așteptăm la demisia de onoare a lui Viziteu până în 2024 dar noua conducere are responsabilitatea de a propune oameni capabili, care au dovedit că știu administrație.” au declarat conducerea PSD Bacău.